Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013

Celebrare

După șase luni de muncă, micul nostru atelier de croitorie, una din structurile de economie socială create în cadrul proiectului ATELIERE CU SUFLET (POSDRU/173/6.1/S/146922),  a fost inaugurată oficial în cursul zilei de 24 august 2015.

Evenimentul a marcat încă o etapă parcursă în cadrul proiectului și am fost onorați să avem alături de noi pe Primarul comunei Valea Nucarilor, doamna MARIA LENŢA, un om deosebit ce a susținut din primul moment obiectivele proiectului nostru și ne-a oferit sprijinul autorității pe care o reprezintă la nivel local pentru dezvoltarea unui parteneriat de lucru, ai cărui beneficiari finali să fie oamenii locurilor. Astfel în cadrul atelierului de croitorie au fost create până în prezent șapte noi locuri de muncă pentru persoane vulnerabile din comuna Valea Nucarilor, femei ce dau dovadă de foarte multă implicare și simț artistic confecționând diverse articole textile de calitate.

Suntem la început de drum, dar știm că seriozitatea și implicarea colegilor noștri din atelier împletite cu susținerea celor din jur vor conduce, în final, la succes și  foarte important, la un trai de viață decent și în mediul rural.

Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi.

« »